Localizare
Obiectivul studiat se află în județul Arges, comuna Vedea, sat Vața, pe drumul comunal DC 158 care uneste satele Vața si Mogoşeşti. Este amplasat în extravilanul satului Vața însă aparține Parohiei satului Vața.
Comuna Vedea este situată în zona dealurilor mijlocii subcarpatice Pitesti-Costesti în sud-estul Platformei Cotmeana, aproximativ la 15km de granița cu județul Olt.
Conform cercetărilor zona rurală din care face parte această comună înregistrează cel puțin 4 secole de existență. Foarte aproape de satul Vața (5-6 km) se află satul Lipia aparținînd conform administrației regionale actuale comunei Săpata de Sus, pe teritoriul căreia se află o biserică de lemn si o piatră de mormant cu o inscripție slavonă datînd din anul 1632[1]. Inscripția descrie evenimentul înființării unui schit în aceasta zonă cu denumirea Schitul Păduroiu (localitatea Păduroiu se află de asemenea în apropierea satului Lipia la aproximativ 3 km distanță).
Comuna Vedea are în componență 19 sate: Vedea, satul care este si resedința comunei, Bădicea, Blejani, Burețesti, Chirițesti, Chițani, Ciuresti, Dincani, Fata, Frătici, Izvoru de Jos, Izvoru de Sus, Lungani, Mogosesti, Prodani, Rățoi, Vața, Vȃrsesti si Vețisoara.
Comuna Vedea este asezată de o parte si de alta a rȃului Vedița si a pȃrȃului Boul, pe o întindere longitudinală de cel putin 5 km, si se prezintă ca o asezare cu distanțe între satele componente cuprinse între 1-3 km. Pȃnă în anul 1950 asezarea a purtat numele de Gura Boului iar pe o perioadă limitată din a doua jumătate a sec.al XIX-lea a fost denumită Vața de Sus [2].
Descriere obiectiv studiat
Troițele sunt construite cu lemn de stejar, desi în zonă predomină pădurile din salcȃm. Ȋn simplitatea lor oamenii locului au ales manopera dificilă dar mai trainică a sculpturii în lemn de stejar. Materialul de proveniență este cu siguranță din plan local.
Ctitorii troiței sunt necunoscuti ca si anul exact al construcției, dar în zonă există edificii similare, unele chiar identice ca materiale/formă provenind din perioada 1918-1925. Este foarte posibil să fie dedicate unor eroi cu origini locale căzuți în Primul Razboi Mondial.
Prin analogie cu celelalte troițe, conform mărturiilor bătrȃnilor satului născuți înainte de anul 1930 si conform analizelor de laborator, putem concluziona că Troița este ridicată la începutul sec. XX. Este puțin probabil ca troițele de tipul acesteia sa fi fost executate după anul 1945 ținȃnd cont de contextul politic al vremurilor. Ȋn perioada comunistă troițele au fost demolate în majoritatea lor, mai ales în județul Arges unde se cunoaste faptul că erau adunate si depozitate la margine de drum, fiind lăsate pradă descompunerii.[3]
Este foarte posibil ca păstrarea acestor troițe în această zonă să se datoreze preoților satelor care aveau o anume vechime în slujba Bisericii la momentul instaurării comunismului si care probabil au ocrotit aceste sfinte lăcase de cult. Este cazul preotului Marin Ghițescu din satul Vața, comuna Vedea, d.~1993 la varsta de ~85 ani.
Tipologia planului
Dispunerea față de punctele cardinale a constructiei este similară bisericilor, cu acces dinspre vest si panoul iconostas orientat spre est.
Planul este de forma dreptunghiulară.
Dimensiunile exterioare ale obiectivului sunt 3,40m (adȃncime) x 2,85m (lățime) x 3,80m (înălțime).
Ȋn partea stȃngă si în spatele construcției acoperisul este prelungit sub forma unei aplecători creȃnd o asimetrie în fațade, pentru a acoperi spațiul lateral destinat protejării animalelor. Spațiul lateral are lățimea de 1,60m.
Ȋnălțimea construcției pȃnă la cornisă este de 1,75m în fațadele Vest si Sud, si de 1,00m în zona aplecătorii pe fațadele Nord si Est.
Din punct de vedere funcțional obiectivul este format dintr-o singură cameră. Spațiul este deschis către exterior pe trei laturi, imaginînd un pridvor compus din 6 stalpi, 4 stalpi în fațada principală si alti doi stȃlpi adosați pereților stȃnga-dreapta. Accesul singular se face pe fațada vestică fiind prevăzut din motive structurale cu o grindă-prag. Pe laturile vest, sud si nord este desfăsurat parapetul de lemn cu înălțime de 1,0m (pălimar). Deschiderile dintre cei 6 stȃlpi sunt egale (ferestre), stalpii din mijloc fiind mai înalți si reprezentînd cadrul usii.
Ȋn interior sunt dispuse două băncuțe din lemn în stȃnga si dreapta intrării, perpendiculare pe iconostas, alcătuite fiecare dintr-o singură grindă cu dimensiuni impresionante, sprijinite pe capete, într-o parte fiind inserate în structura pălimarului si în cealaltă sprijinind pe o grindă secundară desfăsurată în spatele iconostasului. Pe această grindă secundară si încă una similară dispusă în partea de sus a iconostasului si respectiv în spatele acestuia este prins mecanic panoul iconostas.
Ȋn spatele iconostasului a fost lăsat un spațiu de cca 30 – 40cm, această situație fiind întalnită la majoritatea obiectivelor studiate. El este practic detasat de peretele estic refăcînd spațiul altarului la o scară redusă.
Tehnica de construire
Grinzile sunt îmbinate în unghi de 90 de grade.
Tehnica de prelucare a lemnului de stejar cioplit este manuală.
Elementele de lemn sunt îmbinate prin chertare la capete.
Se remarcă simplitatea tăieturii, lipsa detaliilor sau capetelor decorative la grinzi, o usoară intenție de subțiere a grinzii în zona de streasină, însă detaliul de îmbinare a grinzilor este foarte atent executat prin cuie de lemn cu diametrul de aproximativ 1cm. Ȋmbinările au rămas la fel de solide ca la începutul sec. XX cȃnd a fost realizată construcția ceea ce demonstrează extraordinara îndemȃnare a mesterului local. Acest aspect rămȃne valabil pentru toate troițele-pridvor vizionate în aceasta zonă.
Materiale de construcție
Lemnul folosit provine cel mai probabil din plan local, prelucrat manual prin cioplire si conform studiului în laborator se confirmă faptul că este lemn de stejar.
Ȋnvelitoarea este realizată din sindrilă de salcȃm cu dimensiuni aproximative de 10cm x 40cm bătută în cuie de fier.
Componente artistice
Grija pentru trăinicia obiectivului se observă si în realizarea panoului iconostas. Desi aparent executat într-o manieră simplă, panoul este un compus multristrat ajungînd la grosimea de 40mm. Lemnul ramei este curbat în partea superioară iar colțurile inferioare ale panoului sunt tesite, autorul acordînd atenție mai mare execuției icoanei în sine decȃt restului construcției.
Comparînd edificiul studiat cu celelalte troițe se observă că acesteia îi lipsesc două icoane care la celelalte troițe fără excepție sunt situate stȃnga-dreapta intrării la interior (spre nord si sud). Este probabil ca acestea să fi existat si să fi fost sustrase.
Pictura
Iconostasul a fost montat în interiorul construcției dupa finalizarea acesteia, din rațiunea de a proteja pictura care este aplicată la interior în absolut toate edificiile de acest tip. Uneori pictura acoperă în totalitate interiorul construcției, icoanele fiind reprezentate pe panouri aplicate peste grinzile de lemn ce alcătuiesc pereții laterali, fixate în rame batute în cuie de fier. Ȋn cazul nostru pictura este aplicată numai pe iconostas.
[1] Crețeanu Radu, Bisericile de lemn din Muntenia, Bucuresti, Editura Meridiane, 1968, p. 28
[2] Arhivele Naționale D.J.A.N Arges, Inventarul nr. 3314, Fond nr. 2265, Comitetul Raional Vedea al P.C.R. pe perioada 1950-1964, Prefata, p.2
[3] Ionel Oprisan, Troite romanesti. O tipologie, Editura Vestala, Bucuresti, 2003, pg. XXXII
