Degradarea – unui material are loc prin procese de alterare ce modifică natura chimică a acestuia sub influența radiațiilor electromagnetice și a agenților chimici și microbiologici, asistați uneori de factori climaterici. Exemple de degradări ale materialelor din componența bunurilor de patrimoniu cultural:coroziunea materialelor metalice; putrezirea lemnului, a hârtiei, a pieii/pergamentului, a materialelor textile; decolorarea pigmenților; opalizarea sticlei.Trebuie făcută distincție între degradare şi deteriorare.
Deteriorarea – este rezultatul unor procese de destrucție ce modifică starea fizică a unui element structural sau funcțional, sub acțiunea factorilor fizico-mecanici și climaterici. Exemple de deteriorări ale bunurilor de patrimoniu cultural și/sau ale materialelor din componența acestora: fracturarea unei grinzi; desprinderea tencuielii, sfâșierea suportului papetar sau textil, dilatarea panourilor de lemn. De obicei, degradarea se desfășoară, de la exterior spre interiorul materialului, în timp ce deteriorarea evoluează din punctele de rezistență minimă (de exemplu punctele cu defecte naturale sau de fabricare) spre orice direcție, îndeosebi spre cele permise/oferite de stabilitatea structurală minimă. Sunt cunoscute o serie de cazuri în care cele două efecte apar fie concomitent, fie consecutiv, mecanismul evoluției lor fiind foarte greu de evidențiat. Coroziunea, efluorescenta, carbonizare, putrezire, decolorare sau modificare cromatica, monolitizare – ca exemple.
Durabilitate – este proprietatea de a rezista la deteriorare și degradare prin utilizare.
Permanenta – este o însușire care indică faptul că un obiect își păstrează calitățile sale inițiale.
Umiditatea absoluta – Umiditatea absolută (g/m3), notată cu U.A., este cantitatea de vapori de apă, exprimată în grame, conținută de volumul unui m3 de aer. Cunoașterea umidității absolute nu este concludentă pentru conservarea bunurilor de patrimoniu cultural, măsurarea acesteia fiind dificilă. Pentru evaluarea corectă a calității mediului ambiant este necesară cunoașterea umidității relative.
Umiditatea de saturare – Cantitatea maximă de vapori de apă pe care poate să o conțină un m3 de aer la o anumită temperatură, aceasta crește odată cu creşterea temperaturii. La 20°C este de 17 g/m3
Umiditatea relativa – Umiditatea relativă (U.R.) este raportul dintre umiditatea absolută și cea de saturare:.U.R. (%) = U.A./U.S. x 100; U.A.-umiditatea absolută; U.S.- =umiditatea de saturare. O sala de muzeu cu temperatura de 20°C si U.A. de 8 g/m3, are U.R. de 47%
Hidrogenul sulfurat (H2S) – este un gaz incolor, cu miros neplăcut, de ouă clocite, perceptibil chiar la concentrații foarte mici. H2S este solubil în apă, dând soluții acide. La 20°C soluția saturată conține 3,85 g de H2S/litru de apă. H2S există în gazele naturale, în petrol, în gazele vulcanice şi în izvoarele sulfuroase. Putrefacția unor substanțe albuminoase7, ca cele din albuşul de ou, favorizată de bacterii aerobe produce H2S. H2S se obține prin descompunerea materiilor organice ce conțin sulf, existente în apa neaerată a bălților. În ape, H2S se formează şi prin reducerea sulfaților din apele naturale în condiții anaerobe: SO42- + 8H+ + 8e– → H2S + 2H2O + 2OH–. Hidrogenul sulfurat contribuie la formarea acidului sulfuric, deoarece este oxidat în atmosferă, rezultând SO2. Transformarea hidrogenului sulfurat în SO2 sub acțiunea oxigenului din aer are loc rapid (în 1–2 zile). 2H2S + 3O2 → 2SO2 + 2H2O Sub acțiunea hidrogenului sulfurat, pigmentul „alb de plumb“ [2PbCO3·Pb(OH) 2] capătă mai întâi o nuanță brună, după care se înnegrește complet, în situația în care pigmentul nu a fost suficient protejat de liant. Din cauza hidrogenului sulfurat, obiectele din argint capătă o patină neagră, de cele mai multe ori nedorită.
Dioxidul de sulf (SO2) – este un gaz incolor, cu miros înțepător și gust acru. SO2 este foarte solubil în apă: la 20°C şi 1 atm, într-un litru de apă se dizolvă 40 de litri de SO2. La dizolvare, o parte din SO2 reacționează cu apa, formând acid sulfuros (H2SO3): SO2 + H2O ↔ H2SO2. Sursa principală de poluare cu SO2 este constituită de arderea cărbunilor, care conțin, în funcție de zona geografică din care sunt extra și, între 1 și 6% sulf: S+O2 → SO2 Cele mai importante surse industriale de poluare cu SO2 sunt: industria metalurgică, rafinăriile de petrol, fabricile de acid sulfuric şi procesele de cocsificare a cărbunilor. În regiunile vulcanice există SO2 în cantitate destul de mare. Se presupune că acesta se obține prin oxidarea piritei, FeS2 care intră în compoziția rocilor vulcanice: 4FeS2 + 11O2 → 2Fe2O3 + 8SO2. Dioxidul de sulf este principalul poluant al aerului, care intervine în degradarea pietrei; depunerile închise la culoare și crustele negre observate pe suprafața monumentelor din piatră conțin sulfați de calciu (CaSO4 și CaSO4·2H2O).
Ploi acide -Ploile acide sau precipitațiile acide sunt precipitațiile cu pH mai mic de 5,65.
Poluanții care contribuie la formarea ploilor acide sunt SO2 și NOx. În precipitațiile acide predomină doi acizi: H2SO4 și HNO3. Acidul sulfuric (H2SO4) se obține prin oxidarea SO2 cu oxigenul din aer, urmată de reacția H2SO3 cu apa. Particulele de funingine pot acționa drept catalizatori pentru oxidarea 2SO2 cu oxigenul din aer. Acidul azotic (HNO3) se obține din NO și NO2. În aerul pur, în absența O3, la temperaturi mai mici de 500 °C, NO este oxidat foarte lent la NO2. NO2 reacționează cu apa, cu formare de HNO3, HNO2 sau NO. În prezența apei şi a oxigenului, NO2 se transformă în HNO3.
Dati exemple de 3 surse de iluminare. Precizati care este sursa de iluminare artificiala care are cea mai mare emisie de radiatii UV. – Se folosesc trei surse de iluminare: naturală, incandescentă sau caldă, fluorescentă sau rece. Emisia de radiații UV a lămpilor incandescente este nesemnificativă (0,1 %). În schimb, lămpile fluorescente au o emisie destul de mare (3,5 %) de radiații UV. Pentru bunurile de patrimoniu cultural confecționate din materiale organice este indicată iluminarea incandescentă, care este cel mai puțin nocivă. Cele mai dăunătoare sunt radiațiile ultraviolete (UV). Acestea au lungimea de undă λ cuprinsă între 10 și 400 nm) și sunt prezente în radiația solară (radiația electromagnetică emisă de Soare) în proporție de ≅6 %.
Ce este hartia? Care este componentul principal al acesteia? – Hârtia este un material fibros, care se prezintă sub formă de foi subțiri. Structura fibroasă, laminară a hârtiei se formează prin deshidratarea unei suspensii de fibre celulozice în apă pe o sită plană, cu o anumită finețe pentru a reține cât mai multe fibre. Componentul principal al hârtiei este celuloza.
Precizati cele 2 mecanisme principale prin care are loc imbatranirea hartiei. – În timp, suporturile papetare suferă efecte de deteriorare și degradare, care au la bază procese de destrucție fizico -mecanică și climatică, precum și procese de alterare prin scindarea lanțurilor macromoleculare ale celulozei, fenomen ireversibil denumit „îmbătrânirea hârtiei“.Toate sortimentele de hârtie sunt supuse acțiunii acestui proces. Îmbătrânirea hârtiei este cauzată de procese de destrucție a lanțurilor macromoleculare ale celulozei și are loc în urma acțiunii factorilor endogeni şi exogeni, care determină producerea de reacții de hidroliză catalizată de acizi şi reacții de oxidare.
Precizati factorii care genereaza aciditatea hartiei – Factori endogeni – S-a constatat că sistemul de încleiere colofoniu/Al2(SO4)3 este principalul „vinovat“ pentru scăderea rapidă a durabilității hârtiilor fabricate după anul 1900. Prezența Al2(SO4)3 în hârtie reprezintă o cauză pentru destrucția fibrelor. Fenomenul se explică prin faptul că Al2(SO4)3 (o sare provenită de la un acid tare și o bază slabă) reacționează c u apa din hârtie. Ca urmare a reacției de hidroliză1 a Al2(SO4)3, pH-ul hârtiei este cuprins între 3,8 și 4,5; acesta este propice unei acțiuni destructive asupra fibrelor celulozice, favorizând procesele de hidroliză a celulozei. Factori exogeni – Procesul de îmbătrânire a suporturilor papetare din materiale celulozice este influențat şi de cauze exogene, determinate de procesele de tipărire, imprimare, scriere şi desenare sau datorate condițiilor de mediu în care se păstrează acestea.
Ce este foxing-ul? Precizati cauzele aparitiei foxing-ului – Foxing-ul constă în formarea unor pete colorate, a căror culoare variază de la brun-roşcat până la galben, pe cărți, documente şi alte suporturi celulozice. Aceste pete au o culoare asemănătoare cu cea a blănii de vulpe. Apariția petelor poate fi cauzată de contaminarea hârtiei cu metale (fier, cupru, zinc) și de acțiunea microorganismelor. Particulele ce conțin fier pot ajunge în hârtie din apa folosită în procesul de fabricare a hârtiei sau de la utilajele vechi. Această din urmă explicație se bazează pe faptul că există unele hârtii care conțin particule de alamă; prin coroziunea acestora se formează produși de coroziune ai cuprului de culoare neagră sau verde, care pot include clor din reziduurile provenite de la agenții de înălbire. Produșii de coroziune ai fierului sunt de culoare maro.
Enumerati metodele utilizate pentru a monitoriza degradarea hartiei – Măsurarea pH-ului hârtiei, testarea solubilității hârtiei în soluție de NaOH 17,5 %, determinarea indicelui de cupru, determinarea gradului de polimerizare a celulozei.
Precizati care fibra naturala cu cel mai mare continut de celuloza – Fibra de bumbac este o fibră naturală vegetală celulozică, prelungire epidermică unicelulară a cojii semințelor plantelor din familia Malvacee, genul Gossypium. Procentul de celuloză pe care-l conține este de până la 90 %, fiind cea mai pură formă de celuloză existentă in natura.
Enumerati factori care contribuie la degradarea fibrelor celulozice – Degradarea fibrelor celulozice are loc sub acțiunea radiațiilor electromagnetice, a umidității și a temperaturii, precum și a agenților chimici (acizi, baze, oxidanți) și biologici (ciuperci și bacterii).
Precizati care este compozitia chimica a lemnului – Lemnul este alcătuit din substanțe organice şi substanțe anorganice care se grupează în două categorii: – componente principale: (reprezintă ~96 % din compoziția chimică a lemnului): celuloză, hemiceluloză, lignină, apă; – componente secundare: răşini, uleiuri eterice, gume, taninuri, coloranți, substanțe anorganice (unii compuşi ai K, Na, Ca, P etc.), care se găsesc în cantități mici în compoziția chimică a lemnului.
Precizati cele 3 tipuri de ciuperci care degradeaza lemnul – Ciupercile care determină apariția putregaiului alb (Basidiomycota), Ciupercile care determină apariția putregaiului brun (Serpula lacrimans), Ciupercile care determină apariția putregaiului moale (Ascomycota si Deuteromycota).
Precizati conditiile in care cuprul se acopera cu un strat de „cocleala” + reactia chimica – Cuprul se oxidează în aer umed: sub acțiunea oxigenului și a dioxidului de carbon, se acoperă cu un strat verde de „cocleală“ (carbonat bazic de cupru, CuCO3·Cu(OH)2). Reactia chimica: 2Cu + H2O + CO2 + O2 → CuCO3·Cu(OH)2
Precizati conditiile in care are loc innegrirea argintului + reactia chimica – Argintul, în contact cu aerul, se înnegrește cu timpul din cauza formării la suprafață a unui strat de sulfură de argint, Ag2S, argintul fiind ușor atacat de urmele de hidrogen sulfurat existent în aer. Reactia chimica: 4Ag + O2+ 2H2S → 2Ag2S + 2H2O
Precizati ce substante pot ataca aurul – Aurul este atacat de agenți oxidanți puternici în prezența ionilor cu care formează complecși (apa regala). În prezența aerului, este atacat și de soluții de cianuri alcaline, dând cianuri complexe (la baza metodei de obtinere aur prin cianurare).
Mentionati compozitia apei regale – un amestec de trei părți acid clorhidric concentrat și o parte de acid azotic concentrat, cu formare de acid tetraclorauric
Precizati in ce consta „ciuma staniului“ si conditiile de aparitie – Faptul că, uneori, când sunt menținute mai mult timp la temperaturi scăzute, obiectele de staniu se acoperă pe alocuri sau în întregime cu o pulbere cenușie, proces care se poate propaga apoi în întregul obiect, prefăcându-l în pulbere – fenomen numit „ciuma staniului“ – este cauzat de transformarea staniului alb în staniu cenușiu. Această tendință este cu atât mai mare, cu cât temperatura este mai mică de 18 °C sau când staniul alb este contaminat cu staniu cenușiu.
Ce sunt aliajele? – Aliajele sunt materiale metalice obținute prin difuzia în stare topită a două sau mai multe metale; uneori, aliajele rezultă din metale cu adaosuri de nemetale.
Precizati principalele tipuri de aliaje feroase – fonta (de turnatorie, alba, maleabila, cenusie, ductila) si otelul (moale, semidur, dur).
Ce este fonta? – este un aliaj de fier și carbon, cu un conținut de carbon care variază de la 2 % la 4,5 %.
Ce este otelul? – este numele comun al aliajelor fier-carbon în care cantitatea relativă de carbon variază între 0,03 % și 2 %
Precizati tipurile principale de aliaje ale cuprului – bronzul si alama
Ce este bronzul? – Bronzul este, probabil, cel mai vechi aliaj produs pe scară largă. Termenul bronz nu se referă la un singur aliaj, ci la o clasă de aliaje care conțin cupru (80-95 %) și staniu (20-5 %); uneori, mai pot conține și alte metale, în proporții mici, cum ar fi zincul și plumbul.
Ce este alama? – Alama este un aliaj de cupru și zinc de culoare galbenă, ductil și maleabil. Cele mai multe tipuri vechi de alamă conțin 60-85 % cupru și 40-15 % zinc și ocazional, cantități mici de alte metale.
Ce este caratul? Care este compozitia aurului de 18 carate? – este un indice pentru conținutul în aur al aliajelor acestuia, exprimat prin numărul părților de aur din 24 de părți de aliaj; prin urmare, aurul de 24 de carate este aur pur. Aurul de 18 carate conține 75 % aur, iar cel de 14 carate conține 58,33 % aur.
Ce metale intra in compozitia aliajului utilizat pentru confectionarea de monede? – Pe lângă argint, aliajul utilizat pentru confecționarea de monede conține cupru (6,19 %), plumb (0,8 %), aur (0,3 %) și urme de arsen și stibiu (antimoniu).
Compoziția acestui aliaj nu a variat timp de mai multe secole.
Ce metale intra in compozitia aliajelor de lipire moale? – Toate aliajele de plumb pentru lipire moale conțin plumb și staniu amestecate în proporții care variază de la mai puțin de 30 % plumb (și 70 % staniu) până la 98 % plumb (și doar 2 % staniu).
Ce este coroziunea? – Procesul de degradare a metalelor și aliajelor sub acțiunea substanțelor din mediul înconjurător. Coroziunea este un proces de oxidare a metalelor. Toate metalele si aliajele, cu exceptia celor nobile, au tendinta de a se combina cu substantele oxidante din mediul inconjurator. Sunt reactii de tip redox. Exemplul clasic este ruginirea fierului.
Care este cel mai frecvent tip de coroziune? – Cel mai frecvent tip de coroziune este ruginirea fierului; reactie de tip redox, fierul este oxidat iar oxigenul este redus.
In ce conditii are loc coroziunea fierului? – Coroziunea fierului are loc doar dacă acesta se află în prezența oxigenului și a apei. Fierul perfect uscat nu ruginește la temperatura obișnuită; de asemenea, fierul nu ruginește când se află în apă, dacă aceasta nu conține oxigen. Ruginirea este o reacție redox în care fierul este oxidat și oxigenul este redus.
Clasificati metalele si aliajele cunoscute in antichitate in functie de predispozitia acestora la coroziune
1. Metale nobile și aliaje ale acestor metale, care rezistă la coroziune în toate mediile naturale și în orice condiții de mediu; exemple: platina, aur și aliaje de aur.
2. Metale și aliaje care sunt ușor, dar uniform corodate. Unii dintre produșii de coroziune ai acestor metale și aliaje sunt destul de stabili și formează straturi protectoare; exemple: argint, cupru și aliaje ale acestor metale.
3. Metale și aliaje ale metalelor cunoscute sub denumirea de metale comune, care se corodează rapid în majoritatea condițiilor de mediu; exemple: fier și oțel.
Care este compusul care se formeaza atunci cand este pusa in evidenta „boala bronzului“? – Dacă, prin degradarea unui obiect confecționat din cupru sau aliaje de cupru se formează clorură de cupru (I), procesul de degradare poartă denumirea de „boala bronzului“ sau „cancerul bronzului“.
Ce sunt pietrele? – Pietrele reprezintă fragmente de dimensiuni și forme diferite dintr-o rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul scoarței Pământului.
Ce sunt rocile? – Orice material natural compact, dur sau moale, format din unul sau mai multe minerale, cu compoziție aproape uniformă, care alcătuiește scoarța Pământului, poartă denumirea de rocă.
Clasificati rocile in functie de originea lor si dati cate 2 exemple din fiecare – Rocile magmatice (bazalt, granit, andezit, obsidian); rocile sedimentare (travertin, cărbuni, calcar); rocile metamorfice (șisturile cristaline, cuarțitul, marmura).
Care este mineralul care intra in compozitia calcarului – Calcarul (piatra de var), frecvent întâlnit în scoarța pământului, este format din cristale mici de calcit (carbonat de calciu, CaCO3). De obicei, este amestecat cu alte minerale, de exemplu cu carbonat de magneziu, când se numește dolomit (CaCO3·MgCO3). Când este amestecat cu argilă, se numește marnă.
Ce este marmura? – Marmura este o varietate cristalină de carbonat de calciu care se extrage din cariere; poate fi albă, cu cristale mărunte care se aseamănă cu zahărul – de unde și numele de marmură zaharoidă – sau colorată în roz, galben, verde, negru din cauza diferitelor impurități infiltrate în masa de carbonat de calciu.
Ce este ghipsul? – Ghipsul (sulfat de calciu dihidrat, CaSO4·2H2O) se găsește în natură. Este incolor sau divers colorat în funcție de impuritățile pe care le conține, cu aspect sticlos, sidefiu ori mătăsos, cu duritate mică (2 în scara Mohs), având numeroase utilizări în industrie.
Ce este alabastrul? – Ghipsul cristalizat și translucid se numește alabastru și se aseamănă cu marmura; el are valoare ca piatră de ornamentație în construcție sau pentru confecționarea de obiecte de artă, putându-se lustrui și lucra foarte bine. În stare pură, cristalină, este alb, dar poate fi colorat din cauza impurităților.
In ce conditii are loc carbonatarea marmurei?+ ecuatii chimice – Calcitul, practic insolubil în apă la temperatura ambiantă, la contactul cu apa de ploaie care conține dioxid de carbon, reacționează conform următoarei reacții chimice:
CaCO3 + CO2 + H2O → Ca(HCO3)2
Conform acestei reacții, carbonatul de calciu, CaCO3 este transformat în carbonat acid de calciu, Ca(HCO3)2. Acesta este solubil în apă; prin urmare, la suprafața marmurei se obține o soluție apoasă de Ca(HCO3)2, care poate fi îndepărtată prin spălare, ceea ce conduce la pierderea de material. Când marmura este spălată de ploi acide timp îndelungat, CaCO3 se dizolvă și se redepune superficial:
Ca(HCO3)2 → CaCO3+CO2+H2O
Cand se produce sulfatarea marmurei? + reactii chimice – Sulfatarea marmurei se produce atunci când acidul sulfuric (H2SO4), dizolvat în apa de ploaie și în rouă, care vine în contact cu suprafața unui obiect, reacționează cu carbonatul de calciu, transformându-l în sulfat de calciu dihidrat (ghips), în conformitate cu următoarea reacție: CaCO3 + H2SO4 + H2O → CaSO4.H2O + CO2
Mentionati efectul sulfatarii marmurei – formarea de ghips, mai solubil in apa; poate patrunde in marmura ce duc la tensiuni si degradare a obiectului.
Care este componentul principal al crustei negre – ghipsul; prezenta este urmarea reactiei dintre calcit si SO2
Ce este sticla? Proprietati – Sticla este un amestec de SiO2 cu silicați ai unor metale. Neavând o compoziție chimică unitară, sticla nu are un punct de topire definit; devine lichidă la peste 1400 ºC. Înainte de a deveni lichidă, se înmoaie trecând prin diferite grade de viscozitate, ceea ce îi permite să fie prelucrată (prin suflare, turnare sau presare). Prin răcire se solidifică treptat într-o masă amorfă, dură și transparentă.
Precizati materiile prime pricipale utilizate pentru fabricarea sticlei pana in sec 17-lea – Sticla a fost fabricată în principal prin topirea nisipului de cuarț cu piatră de var și carbonat de potasiu.
Precizati materiile prime pricipale utilizate pentru obtinerea materialelor ceramice si mentionati care este cea mai importanta proprietate a acestora – Materiile prime principale utilizate pentru obținerea materialelor ceramice suntargila și caolinul. Proprietatea cea mai importantă a acestor materii prime este plasticitatea.
Precizati materiile prime pricipale utilizate pentru obtinerea portelanului + proprietati – Porțelanul se fabrică din caolin (50 %), cuarț (25 %) și feldspat (25 %). Amestecul este tratat fie cu o cantitate mică de apă, care îl transformă într-o masă plastică ce se prelucrează, fie cu un adaos de carbonat de sodiu care îl face fluid, astfel încât poate fi turnat în forme de ghips în care se solidifică. Porțelanul este dur, are aspect alb – lăptos și sunet clar la lovire. Nu este atacat de acizi, cu excepția acidului fluorhidric (HF), dar este atacat de topituri alcaline.
Clasificati picturile murale in functie de liantul utilizat – Picturi „a fresco“ (adică pe var proaspăt, crud, necarbonatat – liantul este carbonatul de calciu rezultat din carbonatarea hidroxidului de calciu (var stins) cu CO2 din atmosferă) si picturi „a secco“– realizate pe suport uscat, rezultând din amestecul pigmenților cu lianți organici (ou, cleiuri animale, ulei de in, liant acrilic, etc.).
Ce sunt pigmentii? – Pigmenții sunt substanțe colorate de natură anorganică sau organică (naturale sau de sinteză), insolubile în mediul în care sunt suspendați și capabili să coloreze prin acoperire diverse materiale.
Prin ce se deosebesc pigmentii de coloranti? – Spre deosebire de coloranți, pigmenții nu pătrund în interiorul corpurilor pe care sunt aplicați și formează numai un strat (peliculă) pe suprafața acestora.
Care sunt gazele poluante care contribuie la alterarea pigmentilor? – dioxid de sulf (SO2), hidrogen sulfurat (H2S), ozon (O3). Sub actiunea oxigenului si a hidrogenului sulfurat, albul de plumb se inchide la culoare.
Precizati produsii principali ai reactiilor care au loc intre albul de plumb si oxigen, respectiv hidrogen sulfurat. – În prezența H2S sunt afectați pigmențiipe bază de cupru și plumb.Alterarea albului de plumb este cel mai frecvent întâlnită:
2PbCO3.PbOH2 + 3H2S → 3PbS + 2CO2 + 4H2O
Prezența H2S se face simțită și pe lucrări de interior, acumularea acestuia ducând la o închidere a culorii din ce în ce mai accentuată.Toate alterările chimice sunt favorizate de prezența umidității.
Scrieti reactia chimica care are loc la transformarea pigmentului albastru azurit, sub actiunea umiditatii si precizati ce culoare are prodului de reactie. – Sub acțiunea prelungită a umidității, unii pigmenți suferă alterări de culoare care practicsunt ireversibile.Astfel, pigmentul albastru azurit se transformă în verde, așa cum se observă îndeosebi pe zonele cu umiditate de capilaritate sau de infiltrație ale bisericilor cu pictură exte rioară din Bucovina.Compoziția culorii verzi poate fi diferită. În mod obișnuit se formează malachitul.
2[2CuCO3.CuOH)]2 + H2O → 3[2CuCO3.CuOH)]2 + CO2
Care este compusul care se obtine prin incalzirea pigmentului albastru azurit la 410 grade C? – Azuritul (2CuCO3·Cu(OH)2) se înnegrește prin încălzire la 410 °C, deoarece trece în tenorit (oxid de cupru (II), CuO), fenomen observat la biserica mănăstirii Moldovița, în regiunile superioare de pe fațada de sud, în urma unui incendiu.
Ce transformari sufera cinabrul HgS, sub actiunea luminii solare? – Nerezistent la lumina solară, tinde să se înnegrească. Are loc un proces fizic, prin care cinabrul de culoare roșie, cristalizat în sistemul hexagonal, trece în metacinabru de culoare neagră, cristalizat în sistemul cubic (fenomen de polimorfism)
